Saturday, March 21, 2009

Harta Universitatea Politehnica Bucuresti

Am observat că există o mare problemă cănd vine vorba de orientarea în cadrul campusului Universitaţii Politehnice Bucureşti.
În această idee, la începutul anului universitar 2008-2009 am realizat câteva hărti care au fost incluse într-un ghid al studentului de anul I. Link: [1]




[ click pe poză pentru a vedea harta mai mare ]

( Cum am mai primit cereri de genul acesta, dacă aveţi nevoie de o rezoluţie mai mare pentru print / modificări pentru a include harta într-un anumit proiect, mă puteţi contacta la daniel2r [ arond ] gmail [punct ] com . )

Acum m-am decis să pun o hartă a UPB pe blog. Harta include atât facultăţiile din UPB ce au sediul în campusul politehnicii ( există 2 facultăţi care au sediul în altă parte, la Polizu mai exact), dar şi locaţia "Universităţii Spiru Haret". Asta pentru că am văzut cum mulţi studenţi de la Spiru nu prea găsesc clădirea şi deseori când mergi prin campus te întrebă câte unul ( care probabil trece pe la facultate să plătească taxa ).

În rest, am încercat să pun pe hartă toate corpurile de clădire, astfel încât să fie mai uşor unui student politehnist să găsească diverse corpuri de clădire din poli, task care nu este întotdeauna uşor având în vedere lipsa de indicatoare din campus.

Deasemanea, am inclus în această hartă a politehnicii şi informaţii despre localizarea cantinelor din upb, a băncilor.

Cel mai important, am notat străzile mari adiacente campusului universitar, dar şi mijloacele de transport cu ajutorul cărora se poate ajunge la upb.

Sper că această hartă a universitatii politehnica bucuresti să vă fie folositoare. ( click pe ea pt zoom).

Cum am mai primit cereri de genul acesta, dacă aveţi nevoie de o rezoluţie mai mare pentru print / modificări pentru a include harta într-un anumit proiect, mă puteţi contacta la daniel2r [ arond ] gmail [punct ] com .


[1] http://vlad.posea.eu/educatie/ghidul-studentului-din-anul-i.html .


---------------
Urmează mai multe repetări de cuvinte cheie :))

Harta Universitatea Politehnica Bucuresti
Harta UPB
Harta Poli
Harta Spiru Haret
Harta Campus Universitar UPB
Harta Corpuri de Cladiri UPB
Harta Facultati UPB
Harta Facultatea de Automatica si Calculatoare

Monday, March 9, 2009

Master Master

Masteratul... următorul pas important în definitivarea studilor superioare. Intreabrea este: Merită? Eu cred că depinde de programul de masterat şi de asipiraţile studentului. Spre deosebire de studiile de licenţă unde un program trebuie să ofere o prezentare generală şi o bază teoretică solidă, un program de mastearat trebuie să se muleze pe interesele studentului şi trebuie să ofere o specializare.

[ comentariu temporar: marti 14 Aprilie si miercuri 15 Aprilie, de la ora 20:00 vor avea loc prezentările modulelor de master în sala EC105. Cele 2 module prezentate mai jos vor fi prezentate miercuri. ]

În cele ce urmează vă voi vorbi despre 2 programe de masterat ce vor fi organizate în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, 2 programe care au ceva special: sunt primele ( şi probabil unicele ) programe de masterat care au fost pornite la iniţiativa studenţiilor. Ce înseamnă asta? Înseamnă că programele lor de studiu sunt la zi cu cerinţele studenţiilor şi cerinţele pieţei.

Am mai scris despre cum au pornit aceste 2 programe de masterat, deci pentru mai multe detalii: http://danielrosner.blogspot.com/search/label/MASTER

Primul program de master despre care am să vă vorbesc este cel de Management în Tehnologia Informaţiei. Este un program de masterat unic în Politehnică, prin faptul că este un program ce urmăreşte 2 direcţii: 7 materii sunt materii tehnice, 7 materii sunt materii de management.

O să încep întâi cu materiile de management, întru-cât materile tehnice au fost alese pentru a oferi cunoştiinţe şi unelte e de ultimă generaţi unui manager în domeniul IT&C.
Materiile vor fii predate de către profesori din cadrul catedrei de management a UPB, profesori care au experienţa unui program de management organizat în colaborare cu universităţi din Zurich.

Managementul organizaţional - cunoştinţe şi instrumente necesare desfăşurării proceselor de management în vederea recunoaşterii, analizei şi proiectării acestora.

Managementul resurselor umane - cursul va asigura dezvoltarea unei gândiri sistemice legat de managementul resurselor umane din organizaţie (planificare, recrutare, selecţie, evaluare, salarizare)

Managementul Marketingului - însuşirea principalelor tehnici de promovare şi valorificare pe piaţă a produselor. ( nu ajunge să avem un produs bun, aceasta trebuie să fie şi promovat cum trebuie.

Management financiar - cunoştinţe de bază legate de latura financiară a unui proiect ( pentru a putea comunica mai uşur cu persoane din domeniul financiar / non tehnice :) ) dar şi pentru a putea avea o viziune asupra laturii financiare a unui proiect.

Politici şi strategii - modele de analiză a mediului, indentificarea factorilor critici, evaluarea competiţiei, procesul de dezvoltare a opţiunilor stretegice.

Comunicarea în afaceri - după cum bine ştiţi, noi, inginerii avem un oarecare minus la capitolul comunicare / exprimare. Pentru a putea conduce cu succes un proiect, însuşirea unor tehnici de comunicare este mai mult decât esenţială.

Managementul proiectelor - pe scurt, cursul va oferi studenţiilor cunoştinţe necesare pentru analiza unui proiect, realizarea unui studiu de fezabilitate, analizarea factorilor de interes, problemele şi obiectivele proiectului, pentru a implementa planuri de realizare, realiza bugete, şi pentru evaluarea proiectului.

În privinţa materiilor tehnice:
Management şi securitatea informaţiei - modele, metode, mecanisme şi instrumente de dezvoltare şi gestiune a sistemelor sigure.
Sisteme informaţionale: modele şi standarde - standarde de realizare şi dezvoltarea de aplicaţii, standarde de comunicare, managementul datelor, probleme de securitate
Curs avansat de Ingineria Programelor - un fel de continuare a materiilor IP/ MPS/ IDP ce va acoperi noţiuni esenţiale unui manager de proiect IT&C; cursul va urmării şi modelul şi instrumentele de dezvoltare ale platformei RUP( Rational Unified Process ) în colaborare cu IBM.
Modelarea informatică a preoceselor complexe de afaceri - modelarea, analiza şi implementarea proceselor de afaceri utilizând sisteme informatice dedicate ( în special unelte pentru modelare fluxului de date şi activităţi) .
Data mining şi Data Wearhousing - Acest curs prezintă modalităţile de stocare a datelor în depozite de date (Data Warehouse) şi tehnologii, metode si algoritmi pentru extragerea de cunoştinţe din date (Data Mining). Este prezentată tehnologia OLAP (On Line Analytical Processing) prin care se pot obţine date pentru fundamentarea deciziilor în organizaţii de dimensiuni medii şi mari.
Sisteme ERP - cunoştinţelor specifice referitoare la structura aplicaţiilor IT pentru sistemele informaţionale ale organizaţiilor cu accent pe componentele ERP, precum şi pentru interfaţarea acestor aplicaţii cu alte tipuri de sisteme informatice
Instrumente colaborative şi metode de centralizare a informaţiilor pentru proiecte de cercetare - cursul va aborda 2 direcţii: studiul instrumentelor de lucru colaborative - instrumente vitale pentru lucru eficient în echipă - şi studiul tehnologiilor de Knowledge management - domeniu esenţial pentru management într-o eră în care provocarea nu mai cunostă în acumularea şi depozitarea unei cantiăţi mari de informaţii, ci în modul în care aceasta poate fii centralizată şi accesată când este necesară.

Al doilea program de master despre care am să vă vorbesc este cel de Securitatea Reţelelor Informatice Complexe.
Este un program de masterat ce acoperă noţiuni avansate de reţelistică şi de securitate. Aici nu o să mai intrun atât în detalii, intru-cât titlurile sunt destul de self-explanatory.

Securizarea rutelor şi a switchurilor.
Planificarea şi implementarea serviciilor de reţea.
Soluţii de reţea pentru ISP.
Monotorizarea şi securizarea serviciilor de reţea.
Auditatrea securităţii reţelelor.
Arhitectura sistemelor cluster şi GRID.
A1 - A3
G1- G3 - vor fii 6 materii alese dintrun grup de materii comun pentru 9 programe de studiu de masterat. Din păcate nu am această listă, drept urmare momentan nu pot să vă spun titlurile acestor 6 materii.

Programele de studiu:
http://mti.cs.pub.ro/Master_Management_in_Tehnologia_Informatiei_Plan_Invatamant.pdf
http://mti.cs.pub.ro/Master_Securitatea_Retelelor_Informatice_Complexe_Plan_Invatamant.pdf

( În caz că vă întrebaţi ce este cu acele ore de cercetare, răspunsul este că toate programele de masterat din Politehnică ce sunt adresate absolvenţilor de studii de licenţă de 4 ani ( adică noi, cei pe noul sistem) au incluse în mod obligatoriu ore de cercetare. De ce? Nu se ştie. Undeva sus s-a hotărât că la master trebuie să facem şi cercetare. Că tot avem multe fonduri... )

Tuesday, March 3, 2009

Very nice toy-present

[ Ca să nu întrebaţi cu ce ocazie, o să zic de la început ca mâine devin cu un an mai babălâc ]

Azi am primit unul din cel mai frumoase cadouuri - jucării ever :D

Şi anume un elicopter:D Un elicopter de jucărie cu telecomandă:D bestial:)

Şi, cum nu mă pot abţine să fac o paralelă cu electronica, elicopterul acesta demonstrează cât de mult a avansat electronica, mai ales la capitolul minituarizare.



Cred ca filmuleţul de mai sus este destul de clar şi nu necesită multe explicaţii :)).

Elicopterul este foarte fain făcut.
Proiectanţii au rezolvat ( parţial ) problema cu momentul specific unui elicopter folosind 2 palete, neqvând astfel nevoie de o elicie în coada elicopterului care să contracareze momentul.
În schimb, pentru a avea un sistem cât mai simplu, există o elicee în coada elicopterului care controlează înclinarea pe orizontală, controlând astfel mersul înainte / înapoi.
Din păcate, nu m-am prins încă cum controlează directia stânga / dreapta, dar sper să mă prind.

Sunt prea obosit acuma ca să întru în prea multe detalii, dar pe scurt, f faină jucăria:)