La sfârştiul lunii Decembrie, am obţinut prima sponsorizare pentru Laboratorul de electronica aplicată.
Laboratorul se desfăşoară în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi este un laborator pilot ce are ca obiectiv prezentarea electronicii sub aspectul său practic, stimularea gândirii creative, dar mai ales dezvoltarea capacităţii studenţiilor de a face trecerea de la teorie la implementarea practică a unui proiect.
Revenind la sponsorizare, am reuşit, împreună cu colegul meu Alexandru Marinescu, să obţinem o sponosorizare din partea Fundaţiei Dinu Patriciu, o sponsorizare constând în aparatură şi consumabile pentru laborator.
Sponsorizarea a avut formă de donaţie; noi am înmânat fundaţiei o listă cu aparatura de care avem nevoie şi distribuitorii de la care se poate achiziţiona, iar fundaţia a achiziţionat şi ne-a dat în primire aparatura cerută.
Donaţia a avut din punct de vedere funcţional 4 categorii:
- aparatură specifică unui laborator de electronică: multimetre, staţii de lipit, plăci de test, osciloscop etc
- aparatură necesară pentru un proces instructiv educativ modern: proiector, imprimantă LaserJet, cameră video ( pentru înregistrarea video a experimentelor)
- aparatură de protecţia muncii - ochelari de protecţie şi trusă de prim ajutor
- consumabile pentru lucrările din semestrul II
Suntem incântaţi de faptul că am beneficiat de această donaţie şi sperăm să fie un model pentru proiectele ce urmează.
Consider că această donaţie este un semn că în România importanţa educaţiei începe să fie conştientizată, şi sunt demarate acţiuni de susţinere a educaţiei.
Fundaţia Dinu Patriciu are în derulare mai multe programe ce au ca scop susţinerea educaţiei şi mai ales a performanţei în educaţie.
Aş aminti:
- http://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/orizonturi-deschise - program de burse pentru studenţii ce doresc să studieze la master sau la doctorat în afară
- http://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/inventeaza-ti-viitorul - program de burse pentru elevii şi studenţii cu rezultate bune dar condiţie materială modestă
Mulţumim încă o dată Fundaţiei Dinu Patriciu, şi, în închieiere, aş vrea să spun că aşteptăm cu nerăbdare şi implicarea industriei în astfel de proiecte( o să revin cu un articol despre învăţâmânt şi despre datoria pe care o are industria faţă de facultate şi de ce companiile care se laudă cu o strategie pe termen lung ar trebui să investească de pe acum în învăţământ).
Tuesday, December 30, 2008
Monday, September 8, 2008
The day that never comes - War or Peace?
Metallica rules
"The day that never comes" rules
Intrebarea este: videoclipul de la "The day that never comes" e o nouă sclipire de geniu, ce prezintă trăirile psihologice ale unui soldat / o reclamă la mărinimoasa armată americană care face peste tot "numai bine" / un apel la renunţarea la prejudecăţi faţă de alte naţii privite ostil ?
link :)
1) Un mod de a privi videoclipul este ca pe o analiză psihologică. Un soldat care îşi pierde camaradul, într-o tară departe de casă, un mediu ostil, cu ameninţări atât din partea unor trupe militare dar şi paramilitare, cu capcane şi ameninţări din locuri neaăsteptate. Un război neconvenţional în care inamicul poate apărea oricând sub orice formă.
În acest context, soldatul este pus într-o situaţie potenţial periculoasă pentru el şi pentru camarazii lui, situaţie care ameninţa să îl aducă iarăşi în pozia de aşi pierde noi camazari.
Totul arată ca o ambuscadă, iar când din maşină apare o femeie care nu coopereză, situaţia devien explozivă.
Şi totuşi, soldatul reuşeşte să îşi învingă demonii, şi totul se termină cu bine.
Genial, nu?
2) Armata americană cea drăguţă care nu răneşte civili şi care face peste tot bine şi ajută oamenii ( mai puţin "pierderile colaterale").
Sper să nu fie acesta mesjul intenţionat.. Dacă e aşa, nu pot să zic decât că m-au dezamăgit...
3) Poate videoclipul vrea să înveţe oamenii că nu toţi arabii sunt terorişti, şi că indiferent de preudecăţile societăţi, trebuie că gandim lipede situaţiile în care ne aflăm, să analizăm şi să nu luăm decizii pripite bazate pe idei fixiste.
Având în vedere istoria de cântece împotriva războiului pe care o are METALLICA ( One, Disposable Heroes, Dont't Thread On Me, NoRemorse, For Whom The Bell Tolls ) sper că se încadrează în cazurile 1 şi 3.

Monday, September 1, 2008
METALLICA is back
Dap.
Cea mai influentă trupă rock a tuturor timpurilor s-a întors:D
Au fost mulţi cei care au criticat albumul St.Anger... Eu personal nu ma număr printre ei, întrucât mi-au plăcut foarte mult melodiile lor.
Oricum, părerea mea esta că o formaţie trebuie sa îşi schimbe din cand în când stilul radical. Celor care vor formaţii care să cânte pe fiecare album acelaşi stil, le sugerez să nu mai stea în calea progresului:P
Momentan nu a fost încă lansat noul album, dar au fost lansate 2 single-uri.
Este vorba despre cel de al 9-lea album, şi este intitulat Death Magnetic.
Cele 2 single-uri se intitulează "My Apocalypse" respectiv "The day that never comes".
Am ascultat ambele single-uri şi pot să zic că METALLICA revine la origini:) Cântecele amintesc de albumele "And justice for all" şi poate "Ride the Lightning" deşi nu ştiu câţi or să fie deacord cu mine:)).
Oricum, deabea aştept să apară tot albumul:D

Wednesday, August 27, 2008
ICUBE
Ce este ICUBE?
ICUBE este un Concurs de Inovaţii în Tehnologie destinat studenţiilor din România.
De ce ICUBE?
Pentru că inovaţia este scânteia vitală a schimbării, a progresului. Inovaţia este ceea ce ne-a adus din evu mediu în stadiul actual de avans tehnologic. ( bine, să nu uităm de "nevoia de a arunca piatra în duşman cu precizie mai mare" (A. Einstein)).
Sistemul nostru de învăţământ pune prea mult accentul pe teorie şi pe "învăţare" ( a se citi "memorare"). Nu încurajează gândirea creativă, găsirea soluţiilor noi şi în general progresulu.
În acest context, este necesar să încurajăm studenţii să inoveze. Să îşi valorifice ideile, să găsească soluţii noi şi inedite, să gândească altfel.
O să revin cu detalii despre concurs în luniile următore pentru ediţia următoare:) Momentan le urez succes finaliştilor care îşi vor prezenta mâine proiectele.

Wednesday, August 20, 2008
Banci ecologiste :)
Azi am fost pe la ABN AMRO.
Sunt multe motive pentru care am preferat acestă bancă.
Un motiv în plus ar fii modul în care lucrează:) atenţia la detalii.
De exemplu, când retragi bani la ghişeu / schimbi, whatever, banii îţi sunt înmânaţi într-un plic:) Şi ajungând la subiectul post-ului, m-a surprins în mod plăcut faptul că plicul era realizat din hârtie reciclată :D

De ce mersul pe role
De ce mersul pe role?
Pentru că:
- este sănătos
- este un sport care te duce în parc, unde aerul are şanse să fie un pic mai curat decât în restul oraşului ( cel puţin în cazul parcurilor de calibrul Herăstrăului chiar se simte diferenţa. Vara se simte şi diferenţa de temperatură :D )
- este un mode de deplasare eficient în traficul bucureştean. Singura problemă este legată de necesitatea unui asfalt decent. În rest, viteză, deplasare non-poluantă, şi sport în acelaşi timp.
- arde multe calorii
- spre deosebire de alergat, este mai puţin plictisitor, mai ales că poţi să ieşi cu prietenii pe role ( nu prea am văzut oameni ieşind la alergat cu prietenii la fel de mult ca ieşind pe role cu prietenii:) )
- dezvoltă musculatura picioarelor ( atenţie pentru fete: e mişcarea ideală pentru zonele din spate;) )
În comparaţie cu bicicleta:
- are dezavantajul că necesită teren mai bun, şi nu prea e bine să te prindă ploaia:))
- are avantajul că te poţi strecura mai uşor printre oameni ( mult mai uşor)
- de asemanea nu necesită parcare :D

Tuesday, August 19, 2008
perole.ro
Vinerea trecută am paritcipat la o experienţă inedită: ieşirea săptămânală organizată de www.perole.ro.
Ieşirea a constat întrun traseu de aproximativ 15 km, cu plecare din Herăstrău, la ora 22:45 şi întoarcerea tot în zona "La oală" pe la 01:00.
În total au participat în jur de 50 de oameni.
A fost foarte distractiv, în ciuda "evenimentelor" pricinuite mai ales de diverşi concetăţeni care trăies încă după ideologia "cine nu e ca acum 50 de ani nu este ok" şi fac tot felul de comentarii stupide la adresa mersului pe role / şoferi indisciplinaţi care nu înţeleg că regulili de circulaţie se aplică şi pe timpul nopţii.
Oricum, o tură prin oraş pe timp de noapte este foarte interesantă şi plăcută.
Drumul e în general liber, dacă alegi bine traseul şi asfaltul poate fi bun ( eventual unele străzi mai puţin iluminate) şi faţă de clasicele ieşiri în parc are avantajul ruperii monotoniei prin explorarea de drumuri noi.
Un alt avantaj ar fi prezenţă downhil-urilor de pe traseu, din care cel de lângă academia militară a fost chiar palpitant:)).
Dacă vreţi poze de la eveniment: poze.

Me back
Un prieten bun m-a convins să mă reapuc de scris explicându-mi că pentru a putea scrie proiecte, am nevoie de skilluri de exprimare scrisă, care mie îmi cam lipseşte:))
So me back :D
So me back :D
Saturday, February 23, 2008
Samurai Jack pe Enter Sandman
Samurai Jack pe Enter Sandman
Genial:D
Foarte bine editat videoclipul. Sincronizare foarte bună între imagini şi cântec :D
În special prima parte.... cea cu eclipsa ... woau....

Saturday, February 16, 2008
De la patine la role în Bucureşti
Din păcate, unele patinoare au început să se inchidă :(
Cel din Kiseleff deja a fost închis, iar cel din Titan am auzit că se închide pe 18.
Drumu taberii din fericire se pare că o să mai functioneze până pe 15 martie :D
Cişmigiul o să fie operaţional din câte se pare până se ajunge la 15 grade C.
Pe de altă parte, parcurile sunt permanent deschis, depinde doar de vreme.
Personal, plănuiam să ies pe role în acest weekend, dar ninsoarea mi-a cam stricat planurile:(.
Oricum, deabea aştept noul sezon de role :D

Wednesday, January 2, 2008
Leapsa
1.Ia cartea care e cea mai aproape de tine.
2.Deschide-o la pagina 123.
3.Gaseste a cincea propozitie/fraza.
4.Posteaza pe blog textul urmatoarelor4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5.Nu indrazni sa scotocesti prin rafturi dupa cartea aceea foarte deosebita sau “intelectuala”.
6.Da mai departe leapsa la alti 6 prieteni.
" O dată hotârâte direcţia şi continutul strategiei ecoomice şi ale programelor de susţinere a aceseia, este imperios necesar să li se coantifice beneficile şi costurile. Se impune o serie întreagă de asemenea cuantificări, cum ar fi:
- beneficile planificate spre realizare;
- resursele necesare pentru implementarea programului sau programelor;
gradul de disponibilitate a resurselor, la momentul potrivit şi în cantitatea / de calitatea necesară.
Pentru a asigura susţinerea acestor procese, BAP ( nm: Biroul Administrativ de programe şi / sau de Proiecte) are nevoie de acces la datele păstrate în unele departamente ale organizaţiei. Obţinerea accesului la informaţiile necesare pentru susţinerea acestui proces, cu gradul adecvat de acurateţe şi actualitate, poate să presupună schimbări considerabile în practicile şi procedurile de muncă."
Manual Gower de Management de Proiect.
Aveam această carte lângă mine intru-cât lucrez zilele astea la proiectul referitor la MASTER ( a se vedea posturile de la MASTER :) ).
Am preluat Leapşa de la Ana

Ascutitul patinelor
Ascuţitul patinelor este destul de important.
Indiferent de nivel, o să simţiţi foarte uşor diferenţa dintre patine neascuţite si patine ascuţite.
În principiu, patinele ascuţite o să ofere un nivel mult mai bun de control.
Cei drept, în anumite cazuri pot fi un pic mai greu de folosit, întrucât alunecă mai puţin in lateral, ceea ce ridică probleme la frânatul prin alunecare de exemplu; dar în genere, nivelul de control şi precizie o să fie mult mai bun.
Problema se pune unde le ascuţim. Pentru cei care nu stiu, patinele nu se ascut ca un cuţit ( cum credeam şi eu iniţial:)) ). Nu se ascut convex, ci concav ( pentru matematicieni: folosesc termenii în sensul fizic, deci priviţi invers:)) ). Mai exact, se face un sanţ pe lamă. Drept urmare, nu este genul de operaţiune pe care să îl execuţi acasă cu o pilă.
Din experienţa mea:
Drumul Taberii - deşi par a avea scule bune, nu cred ca au pe cineva care să ştie ce face. Şi-a ascuţit un prieten şi deşi şanţul era bine definit, arăta de parcă ar fi folosit un topor, nu un polizor:)). Şanţul era cam inegal, iar finisarea marginilor inexistentă.
Cişmigiu - Ascute destul de bine.
Lia Manoliu - Mi-am ascutit o data patinele acolo impreuna cu un prieten si am fost destul de multumiti de calitate, se vedea ca tipul stia ce face.

Subscribe to:
Posts (Atom)